Consultare publică pe marginea proiectului deciziei Consiliului municipal Bălţi „Cu privire la aprobarea Planului de acțiuni pentru mediu al municipiului Bălți pentru anii 2017-2020”



În contextul elaborării Planului Local de Acțiune pentru Mediu (PLAM) ca și parte integrantă a Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2017-2020 a municipiului Balți, Asociația obștească „Caroma Nord” în colaborare cu Primăria Bălți a organizat și derulat în perioada decembrie 2016 – iunie 2017 o serie de întîlniri și ateliere de lucru, adresate consecutiv, reprezentanților administrației publice locale, instituțiilor abilitate, mediului academic și societății civile.

Scopul acestor întîlniri de lucru a fost acela de a realiza o analiză a situației economice, sociale și demografice a municipiului Bălți în vederea identificării nevoilor existente, dar și a oportunităților de dezvoltare la nivel local, precum și de conștientizare a principalilor actori (reprezentanți ai administrației publice locale, instituțiilor abilitate, mediului academic și societății civile) de faptul că viitorul plan de acțiune pentru mediu va trebui să reflecte în mod real problemele, nevoile și oportunitățile de dezvoltare economică, socială, culturală, la nivel local și regional.

La baza acestor întîlniri au stat o serie de materiale elaborate de Agenția Ecologică Bălți și direcțiile de specialitate ale Primăriei Bălți, împreună cu experții Eduard Nedelciu, expert în politici internaționale de mediu și dezvoltare durabilă, University of Iceland, Reykjavík și Sebastian Țoc, expert în politici sociale, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București.
De asemenea, a fost realizat un studiu sociologic de tip cantitativ în vederea interogării percepției populației din Bălți cu privire la problemele de mediu ale orașului ce afectează calitatea vieții, precum și prioritățile pentru elaborarea Planul Local de Acțiune pentru Mediu. Nu în ultimul rând au fost analizate o serie de date statistice oficiale.

Rezultatele acestor analize pot fi consultate în documentele de pe site-ul primăriei Bălți: http://balti.md/mediul-reprezinta-o-responsabilitate-pe-care-trebuie-sa-ne-o-asumam-in-comun-plan-local-de-actiune-pentru-mediu-plam-al-municipiului-balti-2017-2020/

Totodată, întru sporirea transparenței și implicării mai active a cetățenilor în procesul decizional, în perioada 12-27 iulie curent, Primăria Bălți propune spre consultare cu publicul Planul Local de Acțiune pentru Mediu (PLAM), pe care îl găsiți aici: http://balti.md/cu-privire-la-desfasurarea-consultarii-publice-pe-marginea-proiectului-deciziei-consiliului-mun-balti-cu-privire-la-aprobarea-planului-de-actiuni-pentru-mediu-al-municipiului-balti-pentru-anii-2017-2/

Propunerile și recomandările le puteți expedia până la 27 iulie a.c. la adresa electronică: caroma.nord.ngo@gmail.com sau primaria@beltsy.md.

Propunerile recepționate vor fi analizate și discutate în cadrul ședinței Comisiei pentru Politici Publice din cadrul primăriei Bălți și toți cei interesați de acest proces, pentru a fi întroduse în proiectul Planului Local de Acțiune pentru Mediu (PLAM), ca parte componentă a Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2017-2020 a municipiului Balți.

Evenimentul de audiere publică va avea loc în data de 21 iulie 2017, începând cu orele 15:00, sala 101, în incinta primăriei Bălți.

Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 079124353.

Evenimentul este realizat în cadrul proiectului“Creșterea gradului de implicare a societății civile în procesul de protecție a mediului și responsabilizarea factorilor decizionali prin crearea Coaliției de Mediu în municipiul Bălți și promovarea valorilor europene de mediu”.

Acestă activitate este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin AO Caroma Nord și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.”

Articol adaugat de: Rodica Frecautanu