Termeni de referință contractare 1 expert formator pentru livrarea a 2 module de instruire



Termeni de referinţă 1 expert- formator pentru livrarea a 2 module de instruire 

Context

A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară în perioada aprilie 2023 – Octombrie 2023 în cadrul proiectului „Integritate în educație și sănătate”, parte a proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în Regiunea de Dezvoltare Sud parteneri ai proiectului fiind „Pro-Europa” împreună cu „REDI”, care implementează proiectul „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de consolidare a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”.

Proiectul are scopul de a dezvolta toleranța zero față de fenomenul corupției în rândul tinerilor din sistemul de învățământ profesional tehnic, domeniul sănătate din raionul Cahul.

În cadrul proiectului urmează a fi selectați și instruiți 15 tineri, membri ai Clubului de Tineri Integri, care la rândul lor vor contribui la instruirea și promovarea valorilor anti-corupție în rândul a circa 734 de elevi (dintre care 134 elevi absolvenți ai colegiului de medicină) direct. Impactul indirect este calculat a fi de circa 1000 de persoane (elevi și cadre didactice).

Scopul final al proiectului este de a crea modele și practici de integritate, formarea unei viziuni de etică și conduită medicală și educațională, durabile, pentru a contribui la stârpirea și eliminarea fenomenului de corupție din sistemul medical și cel educațional.

Pentru a sprijini activitatea tinerilor din Clubul de Tineri Integri, A.O. C.R.D.C. va angaja 1 expert-formator pentru livrarea a 2 instruiri- o instruire pe tema „Codul etic pentru lucrătorul medical’’ și o instruire în domeniul promovării integrității.

Responsabilități:

1. Elaborarea suportului de curs și agendei pentru cele 2 zile de instruire ce vor avea loc în or. Cahul.

2. Inițierea în codul deontologic al lucrătorului medical.

3. Livrarea a 2 sesiuni de training.

4. Mentorarea grupurilor de tineri și cadre didactice medicale în dezvoltarea unui comportament integru și promovarea unei conduite medicale corecte.

Limba de lucru: Instruirile vor fi executate în limba română. Candidații eligibili: La acest concurs pot participa traineri individuali și companii de training. Candidații trebuie să demonstreze experiență anterioară de lucru.

Cerințe față de candidați:

  • Studii superioare în domeniul juridic, ştiinţe politice, economic sau administrative;
  • Experiență în elaborarea unor politici de conduită profesională, în domeniul muncii, etc;
  • Experiență de formator în domeniul instruirii interactive;
  • Experiență în elaborarea materialelor cu caracter didactic/informativ;
  • Cunoașterea limbii române.

Dosarul de înscriere:

Persoanele interesate sunt încurajate să trimită dosarul, care să conţină:

1) CV-ul (ce reflectă expertiza necesară și experiența trainerului, inclusiv lista activităților relevante desfășurate în ultimii 2 ani);

2) propunerea financiară în MDA cu TVA 0.

Termen de aplicare: 1 iulie 2023.

Dosarul va fi trimis prin e-mail la adresa: asociatiacrdc@gmail.com , în CC- aoabtds@gmail.com  cu mențiunea „Contractare trainer – Integritate în educație și sănătate”.

Pentru mai multe informații, va rugăm să contactați Coordonatoarea de Proiect Bejan Irina, tel.: 078928142. Doar companiile/persoanele selectate vor fi contactate.

 

Articol adaugat de: Irina Bejan
Alte articole de la acest autor: