Aplică la cursul de formare în leadership ,,Liderism feminin durabil”



A.O. GENDER – CENTRU în colaborare cu Women Engage for a Common Future are deosebita plăcere de a vă invita la cursul de formare în leadership ,,Liderism feminin durabil, care va avea loc la 3-4 martie 2023, în afara orașului Chișinău. 

La baza unei dezvoltări durabile, precum și condițiile de mediu și cele sociale din secolul XXI, stă o relație conjugată între feminismul și ecologismul. Astăzi, femeile conștientizează că au reușit să depășească barierele care de secole au fost împotriva includerii lor depline în domeniu de muncă plătită, cultură și politică, iar aceste victorii ne oferă oportunitatea să ne implicăm și să consolidăm capacitățile pentru a proteja și a schimba modelul nesustenabil de dezvoltare tehno-economic care devine din ce în ce mai distructiv și care compromite viitorul omenirii. 

Femeile sunt primele victime ale deteriorării mediului, dar tot ele joacă și un rol cheie în apărarea naturii. Mișcarea feministă este din ce în ce mai auzită, iar femeile devin din ce în ce mai vizibile în Moldova, la fel ca mișcarea ecologistă. Ne dorim ca programul dat să unească aceste două mișcări, pentru a stabili același scop – un viitor durabil pentru toți.

Evenimentul este susținut și implementat de Women Engage for a Common Future în parteneriat cu AO Gender-Centru.  

Obiectivele instruirii sunt:

  • Sinergizarea dintre mișcarea feministă și cea ecologică pentru o dezvoltare durabilă prin implicarea și participarea a 20 de femei, astfel contribuind la schimbări durabile;

  • Instruirea pentru femei și fete din diferite regiuni ale Moldovei și a regiunii Transnistrene. Participantele la cursul de formare în leadership durabil își vor dezvolta abilitățile de conducere și cunoștințele de conducere a femeilor pentru durabilitate;

  • Scopul instruirii este să reducem cantitatea de deșeuri nereciclabile și să avem deșeuri adecvate managementului fără a dăuna mediului. În același timp, mișcarea feministă din Moldova poate deveni mai durabilă și mai ecologică;

  • Participantele sesiunii de formare, vor avea oportunitatea de a aplica la concursul pentru cele 5 mini-granturi și de a primi finanțare, pe bază de concurs, în valoare de 400 $, pentru desfășurarea activităților în propriile zone locale.

 

În contextul dat, vă invităm  să aplicați până pe 26 februarie 2023, la acest atelier de lucru prin completarea următorului Chestionar: https://forms.gle/Q9dKhD6MCqxYaN7x7 . Pentru informații suplimentare ne puteți scrie la adresa de email office.gendercentru@gmail.com sau în viber, pe numărul 061125767 - Chiosa Doina. 

 

Notă: vor fi acoperite cheltuielile de transport pentru persoane din teritoriu, în baza tichetului de transport sau a tarifelor oficiale a autogării.

 

Cu deosebit respect și considerație,

 

Valentina Bodrug -Lungu

Preşedinta Gender-Centru

Articol adaugat de: Platforma Pentru Egalitate de Gen