Invităm tinerii și tinerele din Ialoveni la atelierul de instruire ,,Scrierea proiectelor”



Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administrația raionului Ialoveni și A.O. ,,Eco-Răzeni” invită tinerii activi din grupurile de iniţiativă civică, consiliile elevilor și consiliile locale de tineret, care au dorința de a elabora proiecte, și intenția de a participa la concursul de proiecte lansat în cadrul Rundei a XXV – a de granturi mici pentru tineri, să participe la atelierul de instruire ,,Scrierea proiectelor”, ce se va desfăşura sâmbătă, 10 septembrie 2022 și duminică, 18 septembrie 2022, orele 10:00 – 16:00, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni.

Începem runda de toamnă cu o instruire despre elaborarea unui proiect conform matricii cadrului logic (problema, scopul, obiectivele, planul de acțiuni, bugetul și rezultatele scontate), deoarece, aplicanții care vor participa la concursul de proiecte, vor fi antrenați în exercițiul de accesare a Platformei online a tinerilor activi: ,,Eu sunt Ialoveni”.

Persoanele instruite au șanse mai mari de a obține până la 15 mii lei pentru realizarea unui proiect de dezvoltare comunitară, sau un proiect de organizare a alegerilor participative pentru crearea / reconstituirea consiliului local al tinerilor.

Doritorii de a participa pentru a beneficia de această super oportunitate, este necesar să se înscrie în prealabil prin completarea și expedierea formularului de înregistrare https://forms.gle/xzga2UGLJSjrUKA6A până la data de 09 septembrie 2022. Detalii pe pagina web a programului: www.fondultinerilor.md .

Enumerăm aspectele importante pentru participanţii care se înregistrează până la 09 septembrie 2022:
1. Participanții la eveniment se vor prezenta cu un act de identitate în original (este nevoie de IDNP-ul persoanelor pentru a întocmi fișa epidemiologică);
2. Cheltuielile de deplasare și de alimentare vor fi asigurate de organizatori la prezentarea actului de identitate şi a biletului de călătorie;
3. Un atelier cuprinde între 25 și 30 de tineri maxim;
3. Toți vor purta măști de protecție, vor dezinfecta mâinile și vor respecta distanța fizică de cel puțin 1 metru între persoane.

Contacte: Gurău Sergiu, director executiv, A.O. ,,Eco-Răzeni”, 079641243; Pletosu Victor, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, 068230922.

Atelierul de instruire se realizează de către Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu administrația raionului Ialoveni și cu sprijinul Fundației Est-Europene din resursele Suediei.