Oportunitate pentru bibliotecari și bibliotecare din toată țara



Sunteți bibliotecară/bibliotecar și vreți să aflați mai multe despre participarea cetățenilor la alegeri, modul de organizare a proceselor electorale și importanța cetățeniei active? Modulul de instruire CICDE „Bibliotecile – puncte de informare a alegătorilor” este oportunitatea pe care o căutați!

Scopul principal al instruirii este de a vă oferi posibilitatea să cunoașteți metodele moderne de educație civică și informare care pot fi utilizate în activitățile zilnice și, care, pot transforma biblioteca într-un veritabil punct de informare privind alegerile și procesul electoral.

În cadrul atelierelor de lucru, veți discuta și dezbate noțiunile și activitățile specifice ciclului electoral, prevederile legale privind organizarea alegerilor în Republica Moldova, sistemul organelor electorale, subiecții interesați în organizarea și desfășurarea scrutinelor electorale și, cel mai important, cum să dezvoltați spiritul civic și participativ al tinerilor și viitorilor alegători, utilizatori ai bibliotecilor.

Dacă doriți să aflați mai mult despre educația electorală și participarea civică, despre experiența internațională și națională în acest domeniu, atunci înregistrați-vă la acest curs  accesând AICI

Modulul de instruire cu durata de 3 ore, se va desfășura pe platforma Zoom în data de 2 iunie 2022.

TERMEN LIMITĂ pentru aplicare: 22 mai 2022, ora 23:59.

LINK DE ÎNREGISTRARE: http://cursuri.cicde.md/Register?curs=bpdeaaj