TERMEN EXTINS: DVORUL meu, un loc pentru comunitate

Criza epidemiologică prin care încă trecem nu s-a lăsat fără impact asupra vieții personale și sociale, fapt care ne-a făcut să ne organizăm viețile în imediata apropiere a casei, să simțim nevoia unei conexiuni mai puternice cu vecinii, și să observăm, poate, mai bine dinamica și problemele cu care se confruntă curtea în care locuim.  
În acest context, AO Laolaltă Vă invită să aplicați la Proiectul Pilot -  Din DVOR în DVOR

Asociația LAOLALTĂ a fost fondată la finalul anului 2020 de echipa Inițiativei Împreună Împotriva Covid-19, ca răspuns imediat la criza socio-economică cauzată de situația epidemiologică din Moldova. Prin implicarea unui număr mare de voluntari și coordonatori, am reușit să lansăm și să promovăm Linia Verde, destinată persoanelor în situații vulnerabile. Voluntarii au oferit ajutor, care nu ar fi fost necesar dacă comunitatea din imediata apropiere (vecini de scară/bloc) ar fi fost bine organizată, bazată pe solidaritate.

Din experiența noastră, am întâlnit multe cazuri în care oamenii care aveau nevoie de ajutor locuiau în vecinătate cu voluntarii inițiativei. Acesta a fost primul indiciu că ar fi nevoie să creăm conexiuni locale, astfel încât, într-o eventuală situație de criză, să nu existe necesitatea creării unei rețele speciale de voluntari, pentru oferirea suportului persoanelor vulnerabile.

 În acest context, cu suportul Uniunii Europene, a fost lansat proiectul „Vecinătăți Reziliente”. Scopul proiectului constă în dezvoltarea unei imagini complexe, prin colectarea datelor calitative și cantitative, a modului în care membrii aceleiași comunități (în continuare DVOR) se implică în viața DVOR-ului.

Al doilea scop constă în selectarea a zece DVOR-uri în calitate de comunități potențiale, care vor participa în cadrul Proiectului pilot. Totodată, pe lângă organizare comunitară, prin acțiuni de consolidare a eficientizării comunicării dintre locuitorii aceluiași DVOR, dorim să contribuim la reabilitarea curților și la transformarea acestora într-un spațiu comod și accesibil.

În cadrul proiectului:
- vei învăța cum poți aplica la minigranturi pentru comunitatea locală și cum poți face cercetare socio-urbană a curții și vei primi o remunerare pentru acest studiu;
- vei beneficia de suport, inclusiv financiar, în accesarea Bugetului Civil 2022, traininguri care să abordeze subiecte cum ar fi fundraising, scriere de proiecte, organizare comunitară și modul de funcționare a Autorității Publice Locale;
- vei putea organiza evenimente locale în curtea ta și vei avea suportul nostru;
- DVOR-ul tău ar putea deveni un spațiu prietenos și comod.

Persoanele care vor aplica la proiect, în calitate de organizatori comunitari, vor primi un set de instrumente, pentru analiza și cercetarea DVOR-ului, devenind colectori de date în cadrul proiectului - activitate remunerabilă.

Timeline orientativ, flexibil în funcție de situația pandemică:

- perioada de cercetare socio-urbană: prima jumătate a lunii octombrie 2021;
- perioada de evenimente în curte: octombrie - noiembrie 2021;
- perioada de traininguri: noiembrie 2021 - ianuarie 2022;
- concurs de cinci minigranturi pentru comunitatea locală: ianuarie - februarie 2022;
- suport în aplicare pentru Bugetul Civil 2022: ianuarie - februarie 2022;
- elaborarea unui GHID pentru următoarele comunități locale: martie 2022.

Remunerare cercetare: 90 de euro / DVOR cercetat, 3-5 vizite de 2-3 ore în curte;
Minigrant sau suport pentru aplicarea la Bugetul Civil 2022: 200 euro.

Formularul de aplicare: https://forms.gle/cM1HjaQ8DDYnPPNEA

Termen limită: 7 octombrie 2021, 23:59

Întrebări suplimentare: ao.laolalta@gmail.com
dkonstantza@gmail.com
https://www.facebook.com/aolaolalta

Cine poate aplica (criterii de eligibilitate):

- Orice persoană/ grup de persoane sau asociație dintr-un DVOR/ curte din orice localitate urbană;
- Orice vârstă (pentru persoanele sub 18 ani, va fi necesar acordul părinților);
- Pentru proiectul pilot, inițial, planificăm să lucrăm cu or. Chișinău, dar în dependență de aplicații, suntem predispuși și flexibili să găsim soluții și să învățăm împreună cu voi.

Anunțul: https://www.facebook.com/events/820348618582867/?active_tab=discussion 
Laolaltă pe Facebook: https://www.facebook.com/aolaolalta 
Site-ul Laolaltă: https://laolalta.wordpress.com/ 

Proiectul pilot „Vecinătăți Reziliente” este realizat în cadrul proiectului „Actorii societății civile – promotori ai schimbării în țările Caucazului de Sud și Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de People in Need Moldova și realizat de Asociația Laolaltă.

Author: AO Laolaltă

Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă