Societatea civilă împotriva corupției: Program de Granturi Locale



Centrul CONTACT lansează Programul de Granturi Locale (PGL) pentru Regiunea Centru în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, desfășurat cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partener al proiectului în Regiunea de Dezvoltare Centru este Centrul „CONTACT”, care implementează proiectul „Societatea civilă împotriva corupției”.

PRIORITĂȚILE PROGRAMULUI DE GRANTURI LOCALE

Programul de granturi locale se concentrează pe sensibilizarea cetățenilor și a societății civile cu privire la consecințele cauzate de corupție și la abordările de reducere și prevenire a corupției în cele patru sectoare: sănătate, educație, agricultură/siguranța alimentelor și asistență socială.

BUGETUL PROGRAMULUI DE GRANTURI LOCALE

Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de 350.000 EUR. 

Granturile vor fi acordate în trei categorii, respectiv, cu următoarele bugete:

  • Granturi mici – (până la 10.000 EUR);
  • Granturi medii – (până la 25.000 EUR);
  • Granturi mari – (până la 30.000 EUR).

Perioada de implementare a proiectelor finanțate în cadrul prezentei cereri de granturi nu trebuie să depășească 8, 10 sau 12 luni, în corespundere cu tipul proiectului.

SOLICITANȚI ELIGIBILI

Sunt eligibile cererile depuse de Organizațiile Societății Civile (OSC), înregistrate conform legislației în vigoare sau de un consorțiu de OSC-uri, cu o delimitare clară a rolurilor și responsabilităților pentru fiecare partener.

OSC-urile din Regiunea de Dezvoltare Centru vor avea prioritate.

ELIGIBILITATEA PROIECTELOR

Proiectele urmează sa fie implementate în Regiunea de Dezvoltare Centru: Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Strășeni, Șoldănești, Telenești și Ungheni.

Propunerile de proiecte trebuie să contribuie la:

  • consolidarea măsurilor eficiente de prevenire a riscurilor de corupție în cele patru sectoare vulnerabile: sănătate, educație, agricultură/siguranța alimentelor și asistență socială;
  • implicarea activă a cetățenilor, în special la nivel local, în prevenirea și combaterea corupției;
  • creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la efectele negative ale corupției și la modalitățile de prevenire și combatere a corupției.

SESIUNI DE INFORMARE

Sesiunile de informare vor fi organizate pentru a familiariza potențialii beneficiari cu termenele și condițiile Programului de granturi locale.

Sesiunile de informare vor fi organizate în mai multe localități din regiunea Centru, în perioada 27 – 30 septembrie 2022.

Pentru a vă înregistra la sesiunea de informare, vă rugăm să completați [acest formular].

PROCEDURA DE PARTICIPARE

Pentru a afla mai multe informații, inclusiv modalitatea de participare la concursul de granturi și instruirile tematice, consultați Ghidul Solicitantului.

Termenul limită pentru expedierea propunerilor de proiecte este 19 octombrie 2022, ora 18.00.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați  Valerian Tăbîrță, manager de granturi în cadrul proiectului: valerian.tabirta@gmail.com sau la numărul de  telefon: +373 69137355.