Apel privind selecția unui grup de jurnaliști anti-dezinformare cu acordarea de granturi mici de cercetare și cursuri de formare



Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în colaborare cu Centrul de Studii Est-Europene din Vilnius, are plăcerea de a anunța selecția jurnaliștilor pentru un program specializat de sprijinire a jurnalismului de calitate în Republica Moldova. Activitățile planificate fac parte din proiectul intitulat „Construirea comunicării strategice pentru combaterea dezinformării rusești în Moldova”.

Granturi mici pentru jurnaliștii de investigație selectați

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în colaborare cu Centrul de Studii Est-Europene din Vilnius, anunță despre lansarea concursului de selecție a 5 jurnaliști moldoveni pentru a produce două investigații jurnalistice legate de dezinformarea privind integrarea europeană în Moldova (2.500-3.000 de cuvinte fiecare). Investigațiile pot fi realizate în limba română și/sau rusă. Cele mai importante cinci investigații vor fi traduse în engleză și lituaniană cu scopul ulterioarei publicații în vederea informării publicului din Lituania și din întreaga UE. Fiecare jurnalist selectat va primi o bursă de 1500 de euro (brut) pentru a sprijini scrierea a câte două investigații. 

Adițional, proiectul va oferi oportunități de a participa la următoarele activități:

(1) Vizite de studiu

Investigațiile  realizate de către jurnaliștii selectați vor fi evaluate de către coordonatorii proiectului. Pe baza evaluărilor, doi jurnalişti vor fi selectaţi pentru a participa la o călătorie de studiu de 2 zile la Vilnius în cadrul căreia vor face cunoștință cu specialiști din domeniul comunicării strategice din Lituania. Toate cheltuielile legate de călătorie, inclusiv cazarea, vor fi acoperite integral de organizatori.

(2) Instruire online pentru detectarea și combaterea dezinformării

Jurnaliştii selectaţi care au participat la primele două etape (scrierea investigațiilor jurnalistice și vizita de studiu la Vilnius) vor participa alături de alţi 5 jurnalişti la două sesiuni online care se concentrează pe următoarele domenii cheie:

a) Comunicare strategică (designul instituțional al comunicării strategice, căile de comunicare și bunele practici, identificate în baza documentelor de politici, realizate în cadrul proiectului și a investigațiilor produse de jurnaliști);

b) Războiul hibrid (concepte esențiale);

c) Instrumente pentru prevenirea dezinformării în contextul integrării UE.

🎯Mai multe detalii despre criterii de selecție și depunerea dosarului sunt disponibile pe link:  https://bit.ly/3SbsCrT

❗Termenul limită de aplicare: 11 noiembrie, ora 18:00 CET.