Concurs pentru postul de Manager/ă Granturi și Contracte



Concurs pentru postul de Manager/ă Granturi și Contracte

Managerul/a Granturi și Contracte îndeplinește o serie de sarcini complexe ce țin de managementul și monitorizarea sub-granturilor și a contractelor de parteneriat.

Fundația Est-Europeană este o organizație neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel național în conformitate cu legislația Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009). Prin intermediul programelor sale, fundația abilitează cetățenii Republicii Moldova cu capacități și mijloace pentru asigurarea dezvoltării durabile, realizează programe de educație și asistență tehnică care promovează democrația, buna guvernare și prosperitatea economică. 

O parte semnificativă a bugetului Fundației este re-grantată către organizațiile societății civile în scopul susținerii creării și/sau dezvoltării platformelor de cooperare, afacerilor sociale, consorțiilor de ONG-uri, fondurilor de antreprenoriat, Business hub-urilor etc.

Activitatea Fundației este finanțate de către Uniunea Europeană, Suedia și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională. 

Descrierea postului vacant 

Managerul/a Granturi și Contracte îndeplinește o serie de sarcini complexe ce țin de managementul și monitorizarea sub-granturilor  și a  contractelor de parteneriat.    

Responsabilități:

Referitor la sub-granturi:

  • Revizuirea propunerilor și documentelor financiare ale potențialilor beneficiari de granturi pentru a determina capacitatea organizației de a gestiona proiecte. Verificarea documentelor de înregistrare, fiscale și alte documente ale beneficiarilor.
  • Vizitarea organizațiilor înainte de acordarea granturilor.
  • Verificarea și coordonarea bugetului de proiect și a altor documente aferente cu scopul de a optimiza bugetul și de exclude cheltuielile ineligibile sau nejustificate.
  • Organizarea sesiunii de instruire în domeniul managementului de sub-granturi, pregătirea documentelor și a materialelor care includ cerințele Fundației referitor la gestionarea resurselor financiare și raportare către Fundație.
  • Elaborarea contractului de grant și cerințelor de raportare.
  • Monitorizarea procesului de implementare a contractului; efectuarea vizitelor la fața locului.
  • Monitorizarea procesului de raportare, verificarea rapoartelor financiare și a documentelor contabile.
  • Oferirea de consultații și instruiri, dacă este cazul, referitor la raportarea financiară.
  • Organizarea procesului de audit a proiectelor/beneficiarilor de grant și verificarea rapoartelor înainte de prezentarea acestora Directorului Financiar. 
  • Elaborarea cererilor de plată cu toate documentele de suport.
  • Menținerea dosarelor de granturi cu toate documentele de suport necesare, în format hard-copy și electronic.
  • Introducerea informației referitor la gestionarea sub-granturilor în sistemul intern de gestiune a sub-granturilor.
  • Asigurarea asistenței necesare în procesul de audit anual al Fundației, în procesul de audit al proiectului și raportare către Donatori. La necesitate, prezentarea tuturor documentelor necesare de țin de gestiunea grantului și clarificărilor solicitate.
  • Închiderea granturilor. 

Referitor la contractele de parteneriat:

  • Monitorizarea procesului de raportare, verificarea rapoartelor financiare și a documentelor contabile.
  • Oferirea de consultații și instruiri, dacă este cazul, referitor la raportare financiară.
  • Elaborarea cererilor de plată cu toate documentele de suport.
  • Menținerea dosarului Partenerului cu toate documentele de suport necesare, în format hard-copy și electronic.
  • Asigurarea asistenței necesare în procesul de audit anual al Fundației, în procesul de audit al proiectului și raportare către Donatori. La necesitate, prezentarea tuturor documentelor necesare de țin de gestiunea proiectului de către Partener și clarificărilor solicitate. 

Cerințe față de candidați: 

Educație: Studii superioare în finanțe și/sau contabilitate sau în alt domeniu similar.

Experiență: Cel puțin 3 ani de experiență în finanțe și/sau contabilitate. Experiență în domeniul non-profit și administrare granturi reprezintă un avantaj. Abilități de utilizare a computerului, Excel și soft-uri contabile.

Altele: Cunoașterea fluentă a limbilor Română și Rusă. Cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj.  

Procedura de aplicare: 

Candidații interesați vor trimite următoarele documente:

  1. Scrisoarea de motivare, inclusiv indicarea a 2 persoane pentru referințe.
  2. CV 

Termenii de Referință pot fi accesa aici: Fundația Est-Europeană anunță concurs pentru postul de Manager/ă Granturi și Contracte - FUNDAȚIA EST-EUROPEANĂ (eef.md)

Dosarul de aplicare va fi trimis prin e-mail, până la data de 8 iunie 2023, la adresa concurs@eef.md,  cu indicarea Manager Granturi  în linia de subiect.

Pentru informații suplimentare referitor la activitățile Fundației accesați pagina web a Fundației www.eef.md

Doar candidații preselectați pentru interviu vor fi contactați. 

Fundația Est-Europeană oferă oportunități egale la angajare, fără deosebire pe criterii de rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenență politică sau orice alt criteriu similar.

Articol adaugat de: Natalia Barbu