A.O. „Centrul de Drept al Femeilor” anunță concurs pentru selectarea unui(unei) Manager(ă) Parteneriate și Fundraising



Căutăm o colegă/un coleg care împărtășește misiunea noastră și inspiră lucrurile care schimbă lumea în bine.

 

Despre organizație

Asociația Obștească Centrul de Drept al Femeilor(în continuare – CDF) este o organizație non-guvernamentală înregistrată în anul 2009. Misiunea CDF este de a contribui la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie în Republica Moldova. Organizația monitorizează implementarea legislației în domeniul violenței față de femei și a violenței în familie și oferă expertiză la elaborarea unei legislații eficiente în domeniul egalității de gen, prevenirii și combaterii violenței în familie și a violenței față de femei, întreprinde eforturi de consolidare a capacităților răspunsului sistemului de drept la cazurile de violență în familie și susține femeile expuse la violență, oferindu-le asistență juridică primară și calificată , asistență psihologică și abilitare economică.

Obiectiv

Identificarea și selectarea unui(unei) Manager(ă) Parteneriate și Fundraising  care împărtășește viziunea și misiunea Centrului de Drept al Femeilor.

Responsabilități și sarcini

  • Identificarea oportunităților de finanțare și a granturilor active și conceperea de proiecte / scrierea de aplicații pentru susținerea financiară a programelor organizației;
  • Susține și contribuie la stabilirea parteneriatelor strategice, pe termen lung cu diferite entități naționale, internaționale, companii, pentru nevoi generale ale organizatiei, implicti prin contracte noi de sponsorizari;
  • Coordonează activitatea de fundraising a organizației prin implementarea Planul de Fundraising al organizației;
  • Identificarea si cultivarea relatiei cu donatorii individuali si dezvoltarea unor strategii de fidelizarea a donatorilor;
  • Cercetarea, dezvoltarea si atragerea de noi donatori individuali si corporate;
  • Coordonează organizarea unor evenimente de strangere de fonduri, inclusiv abordarea donatorilor individuali.
  • Cooperarea cu ceilalți/celelalte membre ale echipei de implementare, organizarea ședințelor/activităților de lucru a echipei pentru implementarea Planului de Fundraising al organizației;
  • Crearea și actualizarea unei baze de date cu donatori privaţi şi firme (introducere în baza de date, modificări/actualizare, analiză, monitorizare, raportare, proceduri de lucru, interogare baza de date);
  • Realizarea de materiale de suport (brosuri, newsletter, etc) pentru a mentine relatia cu donatorii si gestionarea unei baze de date cu acestia.

 

Cerințe față de aplicanți

  • Studii superioare, de preferință în domeniile social, drept și/sau management, domenii conexe;
  • Experienţă de lucru de minim 1 an în organizaţii non-guvernamentale sau internaționale;
  • Cunoștințe în domeniul drepturilor omului și egalității de gen, prevenirea și combaterea violenței în bază de gen;
  • Cunoașterea particularității de fundraising comunitar, CSR, activitate a donatorilor în țară și regiune;
  • Experiența anterioară de dezvoltare a documentelor strategice, inclusiv strategii de fundraising;
  • Cunostinte avansate de limba Engleza;
  • Cunostinte la nivel mediu spre avansat Word, PowerPoint, Internet, Social Media;
  • Experienta in organizarea de evenimente de fundraising va constitui un avantaj;
  • Capacitatea de a prioritiza sarcinile si responsabilitatile;
  • Atitudine pozitiva si proactiva;
  • Cunoaşterea limbii române obligatorie.

Aspecte organizaționale

Persoana selectată va lucra în regim full- time cu perioadă inițială de probă, după care cu un contract anual.

Beneficii

  • Posibilitate de lucru periodic remote, din orice parte a țării;
  • Oportunitati de networking in mediul ONG, internațional și de business din Moldova;
  • Oportunitati de dezvoltare personala reale, cu acces la diverse cursuri de specializare;
  • Mediu de lucru deschis, transparent, prietenos si dedicat.

Dosarul de aplicare va include:

  • CV-ul;
  • Scrisoarea de intenție.

 

Procedura de aplicare:

Termenul-limită de prezentare a dosarului de aplicare este 15 ianuarie 20223, ora 24.00.

Dosarele de aplicare vor fi prezentate în format electronic la adresa concurs@cdf.md cu mențiunea „Concurs Manager Parteneriate și Fundraising” sau pot fi depuse la adresa: str. M. Kogălniceanu 76, mun. Chișinău.

Numai candidații selectați vor fi contactați. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Informații suplimentare le puteți solicita prin email: concurs@cdf.md

NB: Procesul de selectare se va desfășura în conformitate cu politica de resurse umane fără a discrimina candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vârstă, dezabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.