BNM anunță concurs pentru postul vacant de economist principal responsabil de rezoluție bancară



Atribuțiile de bază ale Direcției rezoluție bancară vizează, dar nu se limitează, la următoarele:

1. Exercitarea competențelor de rezoluție bancară și aplicarea instrumentelor de rezoluție;

2. Organizarea și gestionarea procesului de lichidare silită a băncilor, la care a fost retrasă licența de desfășurare a activităților financiare;

3. Supravegherea procesului de lichidare silită a băncilor;

4. Alte activități, care sunt în conformitate cu legislația în vigoare şi obiectivele DRB.

Cerințe minime obligatorii:

1. Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare; În cazul unui calificativ mai mic de nota 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență în domeniul solicitat de minim 3 ani. Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţământ respective.

2. Cunoașterea cadrului legal privind supravegherea și rezoluția bancară din Republica Moldova;

3. Cunoașterea directivelor în domeniul rezoluției bancare;

4. Abilități de analiză și sinteză pornind de la un volum semnificativ de date și informații;

5. Cunoştinţe aprofundate de utilizare a aplicațiilor Microsoft Office;

6. Stagiul în domeniul economic nu mai puțin de un an.

Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:

1. Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională la nivel, cel puţin, intermediar (citit/scris/vorbit).

Principalele atribuții funcţionale:

1. Evaluează planurile de redresare în scopul identificării acelor măsuri ce pot avea impact negativ asupra posibilității de soluționare a băncii şi face recomandări referitoare la aceste aspecte ale structurii care exercită funcția de supraveghere;

2. Elaborează, reevaluează și actualizează planurile de rezoluție;

3. Examinează informația periodică privind starea financiară a băncilor în proces de lichidare și mersul procesului de lichidare;

4. Examinează cererile lichidatorilor băncilor în proces de lichidare privind vânzarea şi/sau predarea parțială a activelor băncii şi predarea parțială a obligațiilor băncii către alte bănci.

Termenul limită pentru depunerea CV-urilor este: 05 decembrie 2022.

!Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau îl puteţi depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie:

  1. Legea nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor;
  2. Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor;
  3. Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei.

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0