Termen extins: A.O. Centrul de Drept al Femeilor anunță concurs privind selectarea unui expert internațional pentru dezvoltarea unui program de asistență a femeilor private de libertate, victime ale violenței în bază de gen
Organizaţia: Centrul de Drept al Femeilor, Programul de granturi mici IMPULS
Contextul: Această activitate este organizată de către Administrația Națională a Penitenciarelor, în cadrul Programului de granturi mici Impuls, implementat de Centrul de Drept al Femeilor, cu susținerea financiară a Suediei.
Scopul general și obiectivele activității:
Scopul este sporirea eficienței intervențiilor de specialitate, la nivelul sistemului de executare a pedepselor, și creșterea șanselor de integrare socială a femeilor victime ale violenței în bază de gen (VBG) care își ispășesc pedeapsa în locurile de detenție.
Programul de reabilitare pentru femeile victime ale VBG condamnate la pedepse privative de libertate se va aplica în penitenciarul nr.7-Rusca pentru toate persoanele condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate, la începerea executării pedepsei – evaluare inițială, pe parcursul executării pedepsei, și pentru o eventuală liberare înainte de termen.
Activitatea expertului internațional presupune realizarea următoarelor sarcini:
- Elaborarea unui program de instruire (18 ore) – agenda, suport de curs și chestionar de evaluare pentru sesiunile de formare
- desfășurarea unei instruiri (30 ore) pentru 14 psihologi din penitenciarele în care sunt deținute femei, condamnate sau aflate în detenție preventivă, victime ale violenței în bază de gen. participanți
- acordarea suportului la elaborarea programului de reabilitare pentru femeile victime ale VBG (6 ore)
- desfășurarea unei misiuni de supervizare (12 ore)
- redactare raport activitate de instruire (6 ore)
TOTAL: 72 ore (sau 9 zile lucrătoare)
În vederea realizării activității, expertul internațional va ține cont de următoarele elemente:
- Expertul internațional se va implica activ la realizarea tuturor sarcinilor stabilite în termenii de referință.
- Expertul internațional va coordona aspectele conceptuale cu beneficiarul pentru realizarea sarcinilor adiacente acestei activități.
- Acuratețe. Expertul va depune toată diligența pentru sarcinile efectuate.
- Respectarea termenilor. Expertul va respecta termenii de realizare a sarcinilor stabilite în termenii de referință și de prezentare a livrabilului final.
Sarcini specifice/Rezultate așteptate
Nr.
|
Sarcini specifice |
Rezultate |
Nr ore lucrătoare |
Termen limită
|
1 |
Elaborarea materialelor or de curs |
– agenda, suport curs, chestionar de evaluare |
18 ore |
10.08.2022 |
2 |
Desfășurarea unei sesiuni de instruire cu angajații SAP |
- 14 de persoane pregătite să pentru elaborarea și implementarea programului |
30 ore |
05-09.09. 2022 |
3 |
Revizuirea programului |
- Program revizuit |
6 ore |
07.10.2022 |
4 |
Desfășurarea activității de supervizare |
- Îmbunătățirea procesului de aplicare a programului |
12 ore |
13-14.12. 2022 |
5 |
Redactarea raportului narativ de activitate |
Documentarea activității desfășurate |
6 ore |
31.12. 2022 |
Cerințe:
Studii:
Studii universitare în domeniul Ştiinţelor sociale sau Ştiinţelor umaniste și arte. Documente care să atestă calitatea de formator certificat.
Experienţă profesională:
Experiență în domeniul apărării drepturilor omului, reforma și modernizarea sistemelor de justiție penală și în dezvoltarea programelor adresate femeilor victime ale VBG.
Cunoştinţe și abilități:
- Cunoașterea modului de dezvoltare și implementare a programelor de reintegrare socială a persoanelor din detenție;
- Cunoașterea modului de funcționare a sistemelor de stocare a datelor despre persoanele condamnte
- Cunoașterea limbii române este obligatorie. Cunoașterea limbii ruse (la un nivel suficient pentru realizarea misiunii) este un avantaj.
- Abilităţi de gândire critică;
- Abilități excelente de analiză și raportare;
- Comunicare eficientă atât în scris, cât și oral;
- Responsabilitate.
Conținutul dosarului de participare la concurs
- 1. Scrisoarea de intenție;
- 2. CV-ul candidatului, cu indicarea linkurilor la lucrări elaborate sau alte surse care demonstrează experiența deținută în domeniu, după caz;
- 3. Oferta financiară netă per zi (USD) si indicarea sumei totale pentru realizarea întregului set de sarcini conform ToR (sumă din care s-au scăzut impozitele si taxele obligatorii conform legislației RM)
Criterii de evaluare:
- Prezentarea setului complet indicat în structura ofertei;
- Experiența profesională relevantă în domeniul solicitat;
- Experiența de formator certificat;
- Oferta cea mai avantajoasă respectând indicatorul preț/calitate.
Procedura de aplicare:
Termenul-limită de prezentare a dosarului de aplicare este 10 august 2022.
Dosarele vor fi expediate la adresa concurs@cdf.md cu mențiunea „Concurs selectare expert internațional, Programul de granturi mici IMPULS”. Doar candidatele/candidații preselectate/ți vor fi contactate/ți. Candidatele/candidații vor fi selectate/ți în conformitate cu politica de resurse umane a CDF, fără a discrimina candidatele/candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.
Alte anunturi de angajare
- National Anti-Trafficking Experts (SSA) - OSCE Mission to Moldova, Chisinau
- Termen extins pentru selectarea unui expert sau a unei companii de consultanță pentru instruiri în domeniul comunicare, marketing și sustenabilitate a activităților generatoare de venit pentru vârstnici
- Termen extins:The Alliance of NGO’s active in the field of Child and Family Social Protection (APSCF) is hiring a Project Coordinator
- BNM anunță concurs pentru postul vacant de economist principal al Direcției consolidarea supravegherii financiare
- Specialist coordonare instruiri
- Terre des hommes Moldova - Ofițer Financiar Junior
- Invest Moldova - Șef secție Management Instituțional
- DCAF Office in Chisinau is looking for Consultancy supporting selection and implementation of Portfolio Management Software in the Moldovan Ministry of Internal Affairs (MIA).
- ADMA anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de Contabil / Contabilă în Secția financiar administrativă
- Școala de Jurnalism din Moldova anunță concurs pentru selectarea unui expert/expertă în domeniul Managementului Proiectelor