Asociația Obștească CCF Moldova solicită serviciile unui/unei consultant/e național/e pentru elaborarea unui document de poziție referitor la prevenirea și, ulterior, la încetarea plasamentului în instituții rezidențiale a copiilor cu vârsta cuprinsă înt



Asociația Obștească CCF Moldova solicită serviciile unui/unei consultant/e național/e  pentru elaborarea unui document de poziție referitor la prevenirea și, ulterior, la încetarea plasamentului în instituții rezidențiale a copiilor cu vârsta cuprinsă înt

TEMENI DE REFERINȚĂ

pentru contractarea serviciilor de consultanță

în vederea elaborării unui document de poziție (policy brief) în vederea promovării politicii de prevenire, și ulterior încetarea instituționalizări copiilor 0-6 ani în instituții rezidențiale

 

Informație de context

Changing the Way We Care (CTWWC) este o inițiativă globală lansată în octombrie 2018 cu scopul de a promova îngrijirea familială sigură și protectoare pentru toți copiii din instituții rezidențiale sau cei în situație de risc de separare de familiile lor, prin consolidarea familiilor, reformarea sistemelor naționale de îngrijire a copiilor și schimbarea angajamentelor la nivel național, regional și global. CTWWC este implementat de Catholic Relief Services și Maestral International LLC, în colaborare cu parteneri globali, naționali și locali care conlucrează pentru a schimba modul în care îngrijim copiii din întreaga lume.

În Republica Moldova scopul CTWWC este de a contribui la finalizarea procesului de dezinstituționalizare a copiilor din instituțiile rezidențiale și de a consolida familiile și serviciile de tip familial, astfel încât copiii să se bucure de un mediu de îngrijire sigur și protector.

În ultimii cincisprezece ani, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în reforma sistemului de îngrijire alternativă a copiilor și închiderea instituțiilor de tip rezidențial. Grație eforturilor comune ale autorităților publice, societății civile și organizațiilor internaționale, numărul copiilor care trăiesc în instituțiile rezidențiale din Republica Moldova a scăzut semnificativ de la 17,000 în 1995 la mai puțin de 700 în 2022. Numărul instituțiilor de îngrijire rezidențială s-a redus de la 67 de instituții rezidențiale de dimensiuni mari în 2001 la 15 în 2022. 

Cu toate acestea, plasarea copiilor cu vârsta 0-6 ani în instituțiile rezidențiale, fie prin plasament de urgență, fie prin plasament planificat, nu înregistrează tendințe de reducere clare.   Raportul cu privire la copiii din sistemul rezidențial în anul 2022 (CER nr.103 A) atestă  faptul că un număr total de 361 de copii cu vârsta cuprinsă între  0-6 ani sunt plasați în instituțiile rezidențiale din Republica Moldova, dintre care 215 copii prin plasament de urgență și 146 de copii prin plasament planificat, dintre aceștia un număr de 175 copii au vârsta cuprinsă între  0-2 ani și 186 de copii sunt  între de 3-6 ani.

Efectele negative, neglijarea și abuzul provocate copiilor într-un cadru de îngrijire instituțională au fost obiectul multor cercetări realizate la nivel global, regional și național.  Copiii din instituții sunt privați de îngrijire familială sigură și protectoare și, în consecință, pot suferi traume pe tot parcursul vieții.  Analiza datelor din instituții arată că copiii pierd, în mediu, o lună de creștere pentru fiecare 3 luni petrecute într-un orfelinat.  Instituționalizarea dăunează, de asemenea, dezvoltării socio-emoționale și sănătății mintale a copiilor, precum și capacității acestora de a forma legături de atașament.  Copiii din instituții sunt adesea supuși la abuzuri fizice, sexuale și emoționale din partea altor copii, a vizitatorilor sau a personalului.  Impactul instituționalizării poate continua dincolo de copilărie și poate duce la multiple dezavantaje la vârsta adultă, incluzând întârzieri severe în dezvoltare, dizabilități, daune psihologice ireversibile și o stare de sănătate precară. Instituționalizarea copiilor poate echivala, de asemenea, cu privarea de libertate. 

Trecerea integrală la un sistem de îngrijire bazat pe familie și încetarea instituționalizării copiilor asigură, de asemenea, beneficii economice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt, se pot obține economii de costuri prin tranziția de la instituțiile rezidențiale la serviciile comunitare pentru copii și familii. Instituțiile rezidențiale se caracterizează prin utilizarea intensivă de capital și de resurse din cauza funcționării în regim  continuu (non-stop), a cerințelor de personal și a costurilor recurente ridicate pentru utilități, alimentație și alte cheltuieli. La nivel mondial, există dovezi că,  costurile de îngrijire a uni copil într-o instituție rezidențială, sunt suficiente pentru îngrijirea a 8-10 copii în servicii centrate pe îngrijirea de tip familial.  În Moldova, acest raport este mult mai mare. Un studiu recent a constatat că instituțiile rezidențiale pentru copii mici costă anual între 245 000-339 000 de lei per copil, față de 17 185 de lei în medie pentru serviciile centrate pe familie.   Acest fapt denotă că Moldova poate îngriji 14 copii în familie la costul alocat îngrijirii unii copil într-o instituție rezidențială.

În aceeași ordine de idei, opinia pozitivă a Comisiei Europene privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană menționează procesul de dezinstituționalizare în secțiunea privind drepturile fundamentale: Procesul de dezinstituționalizare a copiilor a avansat mult în ultimii ani. Mai sunt încă multe de făcut în ceea ce privește mortalitatea infantilă, munca copiilor, inclusiv legăturile cu traficul de persoane și exploatarea sexuală, precum și situația specială a copiilor romi și a copiilor abandonați de părinți. Numărul bebelușilor și al copiilor cu dizabilități aflați în îngrijire instituțională rămâne o provocare”.

Obiectivul proiectat în Agenda de Asociere UE-Republica Moldova pentru anii 2022-2027  pct.7 statuează angajamentul Moldovei cu privire la finalizarea dezinstituționalizării copiilor - ”numărul copiilor din instituții este redus treptat la „zero”, astfel că dezinstituționalizarea este finalizată, dezvoltând totodată forme alternative de îngrijire”, precum și obiectivul general 3, acțiunea 62 din Programul național pentru protecția copilului pe anii 2022-2026 care prevede instituirea moratoriului privind plasamentul copiilor de orice vârstă, în special, al copiilor până la 3 ani, în instituțiile rezidențiale care intră în proces de reorganizare/lichidare.

Prevenirea și, ulterior, încetarea  plasamentului în instituții rezidențiale a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani poate reprezenta o provocare pentru sistem, care trebuie să fie pregătit și să se asigure că copiii și familiile lor au acces la servicii socialer și medicale de calitate în localitățile în care trăiesc. Acest lucru este de o importanță crucială, deoarece fiecare zi petrecută în îngrijire instituțională poate fi în detrimentul dezvoltării unui copil. Toți actorii implicați în acest proces trebuie să acționeze în vederea identificării timpurii a situațiilor de risc, care să prevină separarea copiilor de familie, să întreprindă  măsuri  pentru accelerarea  progresul în ceea ce privește respectarea drepturilor copiilor, în special a celor mai vulnerabili și  să asigure resursele umane și  financiare  necesare pentru realizarea acestor deziderate.

În acest context, în august-septembrie 2023, în cadrul Inițiativei CTWWC, la solicitarea CCF Moldova Sociopolis Consultancy a realizat un studiu calitativ de Înțelegere a posibilității introducerii unui moratoriu sustenabil privind plasamentul copiilor cu vârsta 0-6 ani în îngrijirea instituțională, centrat pe următoarele obiective: (i) analiza datelor statistice privind instituționalizarea copiilor 0-6 ani și plasamentul acestora în îngrijirea alternativă de tip familial; (ii) înțelegerea practicilor existente de identificare, asistență, referire și plasament a copiilor 0-6 ani în instituțiile de tip rezidențial; (iii) evaluarea cunoștințelor și atitudinilor profesioniștilor și actorilor care iau decizii de îngrijire a copiilor de 0-6 ani, cu privire la îngrijirea instituțională, versus îngrijirea alternativă de tip familial; (iv) elaborarea de recomandări privind modul de proiectare a eforturilor de advocacy, care să abordeze barierele actuale în calea implementării unui moratoriu sustenabil pentru plasamentul copiilor de 0-6 ani, inclusiv audienți-cheie și acțiuni concrete. Studiul va servi drept reper pentru elaborarea documentului de poziție și a foii de parcurs care să conducă la prevenirea și, ulterior, la încetarea instituționalizării copiilor mici (0-6 ani) în Republica Moldova.

Contractarea serviciilor de consultanță și cercetare

CCF Moldova solicită serviciile unui/unei consultant/e național/e  pentru elaborarea unui document de poziție referitor la prevenirea și, ulterior, la încetarea plasamentului în instituții rezidențiale a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani, din perspectiva identificării și înlăturării barierelor sistemice și de identificare și fortificare a condițiilor optime pentru încetarea instituționalizării copiilor 0-6 ani. Consultantul/a va lucra într-un consorțiu cu experții internaționali CTWWC.

Obiectivul general al consultantului/consultantei:

  1. Elaborarea unui document de poziție în vederea promovării politicii de prevenire, și ulterior încetarea instituționalizări copiilor 0-6 ani în instituții rezidențiale
  2. Elaborarea unei foi de parcurs care să conducă la prevenirea și, ulterior, la încetarea instituționalizării copiilor mici (0-6 ani) în Republica Moldova

 Aspecte cheie care urmează să fie analizate:

  1. Analiza studiilor naționale si internaționale referitoare la efectele nocive ale instituționalizării copiilor
  2. Analiza barierelor în vederea încetării instituționalizăriicopiilor cu vârsta 0-6 ani
  3. Elaborarea unui document de poziție (policy brief) referitor la promovarea politicii de prevenire, și ulterior încetarea instituționalizări copiilor 0-6 ani în instituții rezidențiale
  4. Elaborarea unei foi de parcurs care să conducă la prevenirea și, ulterior, la încetarea instituționalizării copiilor mici (0-6 ani) în Republica Moldova care să includă etape, termene-limită și roluri și responsabilități ale părților implicate

Sarcini și Livrabile:

Nr.

Descrierea sarcinilor pentru  serviciile de consultanță

Produsele livrate

Timp estimativ, număr zile

1. 

Analiza cadrului normativ național, a studiilor tematice naționale si internaționale referitoare la efectele nocive ale instituționalizării copiilor, în mod special din grupa de vârstă 0-6 ani

 

4

2. 

Elaborarea proiectului documentului de poziție

Proiect de document

5

3. 

Finalizarea documentului de poziție

Document final

2

4. 

Elaborarea unui proiect al foii de parcurs  referitor la promovarea politicii de prevenire, și ulterior încetarea instituționalizări copiilor 0-6 ani

Foaie de parcurs proiect

5

5. 

Elaborarea PPP (Română și Engleză)

PPP

1

6. 

Definitivarea foii de parcurs referitor la promovarea politicii de prevenire, și ulterior încetarea instituționalizări copiilor de 0-6 ani și PPP

PPP

Foaie de parcurs

PPP (Română și  Engleză)

2

7. 

Prezentarea documentului de poziție (policy brief) și a foii de parcurs  la părțile interesate

În grup de lucru tehnic (CTWWC, MMPS)

Pregatire si participare la Conferința Internațională (21 martie 2024)

2

8. 

Participarea la conferința internațională din 21 martie 2024 (ateliere, panel, PPP)

Conceptul sesiunii (atelier sau panel)

1

9. 

Comunicare cu experții internaționali pentru realizarea sarcinilor

Comunicare prompta și eficientă;

2

 

Total

 

25 zile

 

IV. Cerințe pentru consultanți

  • Studii superioare, preferabil în domenii socio-umane;
  • 5 ani de experiența de participare în evaluări și cercetări sociale și educaționale (exemple de sarcini similare);
  • Cunoștințe a sistemului național de protecție socială și politicilor existente; în particular a Reformei Sistemului Rezidențial
  • Capacități analitice;
  • Excelente abilități de planificare și organizare;
  • Abilitatea de a lucra independent și în cadrul echipei.
  • Cunoașterea obligatorie a limbilor română engleză și rusă;
  • Abilități excelente de utilizare Microsoft Word Office, Excel, PowerPoint, Outlook etc.
  • Bune abilitați de comunicare și raportare;
  • Bună capacitate de lucru independent și în echipă

 

V. Perioada de contractare a serviciilor de consultanță

Perioada de prestare a serviciilor de consultanță este 27 Decembrie 2023 – 31 martie  2024. 

VI. Modalitatea de colaborare cu echipa CCF Moldova

Serviciile de consultanță vor fi coordonate și monitorizate de CCF Moldova.

Totodată, CCF Moldova va asigura accesul la Rapoartele și Studiile relevante contextului cercetării, realizate de către de partenerii locali și internaționali în cadrul  inițiativei globale  CTWWC,   disponibile în rețeaua comună de resurse informaționale  și date colectate de la autoritățile de resort.

 

VII. Modalitatea de aplicare

Candidații interesați pot trimite CV-ul, cu indicarea  a două persoane de referință  pentru recomandări (preferabil angajatori recenți), precum și oferta tehnică și financiară  la adresa de email: ala.nosatii@ccfmoldova.org , până la data de 24 decembrie 2023.

Pentru detalii suplimentare, apelați la numărul de telefon: 060276306 (Nosatîi Ala)

Doar candidații preselectați vor fi contactați și invitați la interviu.

  1. Dispoziții finale

Organizația CCF Moldova declară toleranță zero față de toate formele de abuz și exploatare față de copiii și adulții vulnerabili.

CCF Moldova în activitatea sa aplică proceduri de protecție a copilului, prevenire a exploatării și abuzului sexual, de protecție a datelor cu caracter personal, conform cadrului normativ național, respectiv  experții vor semna o declarație prin care se vor angaja să respecte prevederile acestora.

 Nu vrei sa pui aici: pentru mai multe detalii, apelați sau contactați etc. etc.